Eroarea umană ar fi fost cauza prăbuşirii avionului în localitatea prahoveană Băneşti

Potrivit primelor verificări, aeronava ar fi zburat prea aproape de sol şi a agăţat cu trenul de aterizare un fir de înaltă tensiune. În aparatul de zbor ultra-uşor tip Festival se afla doar pilotul, care şi-a pierdut viaţa. La contactul cu solul, avionul a explodat.

Avionul de mici dimensiuni participa la un zbor de antrenament în localitatea Băneşti, judeţul Prahova. În momentul prăbuşirii se pregătea să aterizeze.

Colegii săi spun că era un adevărat profesionist şi nu înţeleg cum s-a putut întâmpla aşa ceva.

Petre Lazăr, comandorul în rezervă în vârstă de 57 de ani, avea mii de ore de zbor la activ. Ultima procedură de aterizare pe care a încercat-o la antrenamentele de la Băneşti i-a fost fatală. Căderea a avut loc de la o distanţă mică de sol, iar pilotul nu a mai reuşit să se catapulteze.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu