Emmanuel Macron a sosit la București

Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe Președintele Franței, Emmanuel Macron. Cei doi lideri au susținut o conferință de presă comună. După întrevederile oficiale, liderul de la Elysee s-a putut relaxa vizitând Muzeul Satului și participând la dineul organizat în cinstea sa.

Președintele Franței, Emmanuel Macron a sosit, joi, în România. Brigitte Macron îl însoșește pe liderul francez în această vizită oficială. Cuplul prezidențial sosește din Austria şi va pleca ulterior spre Bulgaria. Timp de 3 zile, Macron se va întâlni cu majoritatea liderilor din Europa Centrală și de Est. La întrevederile avute cu președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose a fost adusă în discuție situaţia muncitorilor români detaşaţi în Franţa. Au fost dezbătute și alte teme, la fel de sensibile. La finalul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, cei doi oficiali au susținut o conferință de presă comună. A urmat o vizită la Muzeul Satului și recepția organizată în onoarea liderului francez.

Redactor: Lavinia Barbu