Eliminare jenantă a echipei Săgeata Năvodari din Cupa României

Cupa României la fotbal nu era un obiectiv primordial pentru Săgeata Năvodari. În această idee antrenorul Tibor Selymes a decis să acorde o șansă și jucătorilor care evoluaseră mai puțin până la meciul cu Chindia Târgoviște. Cum au înțeles aceștia să-l impresioneze pe antrenor se vede din rezultatul final al disputei , 2-0 pentru Chindia Târgoviște, formație din eșalonul 3. După o primă repriză echilibrată, în care Săgeata a pus probleme adversarului, a urmat dezastrul. Erori mari și două goluri  primite. Autori Hanciu și Cherchez. Tehnicianul năvodărean l-a pierdut pentu meciul viitor pe mijlocașul Florin Achim eliminat prin două avertismente. Vineri, 27 septembrie , de la ora 20,30, Săgeata va juca pe Cluj Arena cu Universitatea, meci contând pentru etapa a 9-a . Este un bun prilej pentru jucătorii dobrogeni să se reabiliteze în fața fanilor, printr-o prestație reușită  și un rezultat bun.

Redactor: Nicu Dolea