Elevii îl reclamă pe Mazăre la DNA

Asociația Elevilor din Constanța, împreună cu Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța, au depus o plângere penală împotriva primarului Constanței pentru abuz în serviciu.

Inițial, Alexandru Bajdechi a depus plângerea la Direcția Națională Anticorupție, însă DNA și-a declinat competența către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

“Deci, o luăm de la început. În chestiunea asta cu subvenţia din bugetul local, opinia mea, şi a partidului care este în Consiliul local, este că subvenţie trebuie acordat în funcţie de venit”, declara primarul Radu Mazăre în cadrul ședinței Consiliului Local în iunie 2013.

La rândul lui, președintele Consiliului Elevilor Constanța a depus o sesizare la Agenția Națională de Integritate în legătură cu inspectorul general al ISJ Constanța, acuzându-l pe acesta de conflict de interese.

Și în acest caz, competența a fost declinată. ANI a pasat problema către Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, urmând să fie deschisă o anchetă în acest caz. Potrivit Articolului 84 din Legea educației naționale, elevii din învățământul obligatoriu beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun pe tot parcursul anului calendaristic.  Această lege este aplicată în toate județele țării, excepție făcând doar județul Constanța.

Reporter: Sorin Hulubei ; Imagine: Alex Ionescu