Elevii de la Școala Grigore Moisil din Năvodari au aflat cum să se ferească să devină victime

Înainte de începerea vacanţei de vară, cadrele Şcolii Generale “Grigore Moisil” din Năvodari au invitat poliţiştii la o activitate festivă, desfăşurată la Centrul Cultural din oraș. Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii din Năvodari au fost prezenţi la activitatea preventiv-informativă, oferindu-le sfaturi copiilor, în aşa fel încât să-şi petreacă vacanţa de vară în siguranţă.

Polițiștii au încercat să le amintească părinților că este foarte important să le insufle copiilor încă din fragedă pruncie normele şi valorile morale, să le ofere sfaturi şi recomandări preventive, astfel încât să crească sănătoşi, fără a fi implicaţi în evenimente negative.

Pentru că, pe perioada vacanței de vară, minorii vor avea mult mai mult timp liber, pe care şi-l vor petrece în mare măsură la joacă, polițiștii le recomandă să respecte regulile de circulație atunci când trec strada și să țină cont de sfaturile părinților atunci când rămân singuri acasă ori merg la joacă împreună cu prietenii.

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: Victor Nita