Elevii constănțeni au omagiat Uniunea Europeană

Ziua Europei a fost sărbătorită la Constanța printr-un Carnaval la care au participat peste 600 de elevi din 28 de școli, fiecare unitate de învățământ reprezentând câte un stat membru al Uniunii Europene.

Carnavalul a început pe străzile din centrul orașului cu Marșul Veseliei pentru ca elevii, echipați în costumele naționale ale țărilor pe care le reprezentau, să poată fi văzuți cum cântă și dansează. Gălăgioși la culme, copiii au reușit să reprezinte cât mai bine fiecare țară a Uniunii Europene. Luați la întrebări, elevii își învățaseră lecțiile, știau capitala statului pentru care defilau, obiceiurile, anul în care a intrat în Uniunea Europeană.

Sărbătoarea s-a mutat apoi în Piața Ovidiu, unde fiecare “stat membru” al Uniunii Europene și-a amenajat un stand cu produse alimentare specifice, gătite de mămicile  elevilor.

Nu au lipsit nici momentele artistice ale  minorităților entice din Dobrogea.

La final, elevii au realizat o hartă a Uniunii Europene, tip puzzle, prin alipirea a 28 de forme din carton ale fiecărui stat membru.  Printre sutele de spectatori care au admirat evenimentul s-au numărat și mulți turiști străini, veniți să viziteze Muzeul de Istorie Națională și Arheologie.

Redactor: Paul Alexe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.