Elev militar înecat la Mamaia

Apele înșelătoare ale Mării Negre și-au luat din nou tributul. În după-amiaza zilei de marți, un elev al Colegiului Militar din Craiova a fost dat dispărut pe o plajă din staţiunea Mamaia. Băiatul în vârstă de 16 ani s-a aventurat în apele mării împreună cu alți patru elevi și un profesor.

Adolescentul s-a îndepărtat de colegii săi și a fost tras în larg de valuri și curenții puternici.

 „Mitroi Iosif-Corneliu, elev al Colegiului Militar Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova, a fost dat dispărut, marţi, 28 mai, în jurul orei 16.00, pe o plajă din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa. Elevul, în vârstă de 16 ani, participa la „Şcoala de vară” organizată de Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale în perioada 28-31 mai, în garnizoana Constanţa, şi se afla în timpul liber alături de colegii săi şi profesorul însoţitor”, informează Ministerul Apărării.

În urma apelului efectuat la numărul de urgență 112, forțele de intervenție ale ISU ”Dobrogea” din Constanța au demarat imediat căutările.

În sprijinul echipelor ISU ”Dobrogea” din Constanța au venit și forțe ale armatei din cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri.

Marți seara, trupul adolescentului a fost detectat de sonar pe fundul mării, la aproximativ 250 de metri de mal, aproape de locul unde s-a înecat. Cureții foarte puternici i-au împedicat însă pe scafandri să ajungă la el. Căutările au fost reluate în cursul dimineții de miercuri. Marea a fost în continuare agitată și nu a permis utilizarea sonarului. S-a încercat localizarea tânărului cu ajutorul scafandrilor pentru a-l aduce la mal. Operațiunile de căutare sunt în plină desfășurare.

Între timp, la nivelul Colegiului Militar Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova a fost demarată o anchetă. O comisie coordonată de locţiitorul comandantului va stabili cauzele producerii acestei tragedii.

Redactor: Mihaela Țânțaru