Economie la Spitalul Județean Constanța

Economie la spitalul județean constanța. Unitatea va beneficia de apă caldă din surse alternative, printr-un proiect finanţat cu fonduri europene. Noul sistem va fi pus în funcțiune în cel mult două luni, spun reprezentanţii spitalului.

Reprezentanții spitalului județean constanța și-au propus să înceapă modernizarea instituției. Și pentru a reduce în același timp costurile pe care le au cu apa caldă, au demarat un program finanţat cu fonduri europene. Mai exact, este vorba despre un sistem de încălzire a apei menajere din surse alternative de energie. Sistemul va fi folosit la încălzirea apei atât  pentru policlinica 1, cât și pentru unitatea de primiri urgențe. El va fi pus în funcțiune în aproximativ 2 luni și se speră că astfel costurile pentru plata apei calde vor fi reduse la jumătate. În altă ordine de idei, reprezentanții spitalului vin cu vești bune și pentru bolnavii de cancer. Ei susțin că s-a încheiat licitația pentru achiziţionarea de medicamente necesare pe secția de oncologie, astfel încât distribuirea lor va începe de săptămâna viitoare.

Reporter: Alexandra Uveghes ; Imagine: Cristi Caciauna