Echipamente medicale, puse în folosință

Echipamentele medicale  primite de Spitalul Județean Constanța de la Ministerul Sănătății au fost puse în funcțiune. Este vorba despre 7 aparate de anestezie de înaltă performanță, achiziționate prin programul Băncii Mondiale.

Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a făcut, luna trecută, recepția a șapte echipamente medicale, primite de la Ministerul Sănătății. Ulterior, acestea au fost montate în blocurile operatorii iar personalul medical a fost instruit de către reprezentanții firmei producătoare. Astfel, în momentul de față,  potrivit reprezentanților unității, trei echipamente standard pentru anestezie cu monitorizare completă,  au fost montate în blocurile operatorii ORL, Obstetrică Ginecologie și Chirurgie Pediatrică. Alte două aparate cu funcții extinse sunt utilizate în blocul operator al secției Neurochirurgie iar ultimele  două aparate sunt destinate intervențiilor din secția Chirurgie Cardiovasculară.

Redactor: Daniel Albu