Echipa de rugby Club Sportiv Năvodari reușește a patra victorie consecutivă

Echipa de rugby Club Sportiv Năvodari reușește a patra victorie consecutivă și, astfel, îşi menţine invincibilitarea în Grupa a II-a, Seria Albastră, din Cupa României, după victoria obţinută sâmbătă, la Suceava. Băieţii antrenaţi de Cristian Husea, Cornel Suciu şi Virgil Năstase au avut o repriză secundă excelentă şi s-au impus în confruntarea cu ultima clasată în serie, Bucovina, scor 39-22, gazdele conducând la pauză cu 15-9.


O victorie cu punct bonus ofensiv, care menţine echipa din nordul litoralului în fruntea clasamentului, cu şanse mari de a câştiga grupa când mai sunt doar două etape de disputat. CS Năvodari acumulează 19 puncte, iar în etapa următoare joacă tot în deplasare, cu RCM Galaţi. Meciul este programat sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 12.00.

Redactor: Paul Alexe