Ecaterina Andronescu este preocupată de situaţia şcolilor din Năvodari

Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a profitat din plin de prezenţa senatorilor la întâlnirea care a avut loc marţi la Neptun şi le-a solicitat sprijinul pentru dezvoltarea localităţii pe care o administrează. În acest sens, edilul a avut o discuţie şi cu fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, privind continuarea lucrărilor pentru noua clădire a şcolii Tudor Arghezi. Este vorba despre un proiect demarat în urmă cu doi ani în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, care a reuşit să ridice doar o parte din noul corp al unităţii de învăţământ.

Între timp, dascălii şi elevii şcolii Tudor Arghezi din Năvodari aşteaptă să se mute în noua clădire.

Redactor: Paula Moroi