Durere și dezamăgire pentru văduva năvodăreanului care ar fi dat şpagă unui medic constănţean (VIDEO)

După ce a agonizat pe patul de spital, dar și acasă, Constantin Burci s-a stins din viață în dureri groaznice.  Internat în spital la secția Cardiovasculară a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, cazul pacientului diagnosticat cu arterită a fost preluat de medicul Radu Vasilescu. Doctorul i-a asigurat pe cei doi soți că pacientul trebuie să fie operat dar pentru ca intervenția chirurgicală să se desfășoare fără probleme este necesară achiziționarea unei rețete. Soția pacientului nu s-a gândit de două ori și a cumpărat rețeta iar ca să se asigure că lucrurile vor decurge într-adevăr bine iar medicul își va da interesul pentru caz i-a oferit acestuia suma de 200 de lei iar anestezistului ce urma să asiste la operație 100 de lei. La câteva zile de la achiziționarea rețetei medicul Vasilescu a schimbat diagnosticul și i-a năruit pacientului speranța la viață. Între timp Constantin Burci a decedat, iar soția acestuia a depus o plângere la conducerea unității medicale în urma căreia s-a desfășurat o anchetă.

Elena Burci a depus plângerea împotriva doctorului solicitând ca acesta să îi restituie banii pe rețeta, valoarea acesteia fiind de 600 de lei precum și atenția de 200 de lei pe care doctorul a primit-o. Deși inițial conducerea spitalului i-a promis că I se va face dreptate și va urma o confruntare între ea și repectivul medic, situația a luat o altă turnură. După o lună de la depunerea reclamației, medicul Vasilescu a fost găsit nevinovat. Conducerea spitalului spune că nu sunt probe care să îl incrimineze.

Contrariată de rezultatul anchetei, Elena Burci l-a contactat în cele din urmă chiar pe medicul care s-a ocupat de caz, Radu Vasilescu. Femeia a apelat la conștiința acestuia și i-a cerut medicamentele pe care  le achiziționase în urma rețetei prescrise de el precum și suma de 200 de lei. Medicul a spus că îi returnează oricând medicamentele. În ceea ce priveste banii, medicul a refuzat orice discuție cu femeia.

Elena Burci este convinsă că medicul a pus-o să achiziționeze rețeta conștient că pacientul nu mai are nicio șansă, ceea ce nu ar fi de mirare dacă ținem cont că doctorul a insistat ca rețeta să fie achiziționată de la famacia spitalului. Ajunsă în pragul disperării, Elena Burci speră să reușească să vândă medicamentele la un preț mai mic pentru a-și recupera o parte din bani.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu