După săptămâni întregi în care a trecut prin dureri groaznice năvodăreanul înșelat de medic a decedat (VIDEO)

Spitalul, locul unde ar fi trebuit să se însănătoșească a devenit un adevărat calvar pentru năvodăreanul Constantin Burci în vârstă de 73 de ani. În urmă cu 10 ani, pacientul a fost diagnosticat cu arterită, boală a arterelor membrelor inferioare, caracterizată prin dezvoltarea unor „dopuri” in interiorul vaselor, care provoacă micșorarea calibrului și diminuarea circulației sângelui. Pentru a scăpa de durere bărbatul a acceptat să I se amputeze unul din picioare. Durerile au reînceput să apară la celălalt picior în urmă cu câteva luni, moment în care vârstnicul a ajuns din nou în atenția medicilor. Cazul a fost preluat de medicului Radu Vasilescu din cadrul Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Dacă la început i-a dat șanse de supraviețuire, ulterior doctorul a schimbat diagnosticul.

Bărbatul a fost internat în spital cu promisiunea de a fi operat. Pentru ca intervenția chirurgicală să se desfășoare fără probleme, doctorul i-a prescris o rețetă costisitoare. Soția acestuia  nu a stat pe gânduri și a cumpărat rețeta în cel mai scurt timp de la farmacia spitalului, așa cum i-a recomandat medical. Mai mult, ca să se asigure că medicul își va da interesul , femeia i-a oferit acestuia suma de 200 de lei iar antestezistului ce urma să asiste la operație 100 de lei. Nici unul din cadrele medicale nu au refuzat banii. La scurt timp soția pacientului a fost informată că operația nu va mai avea loc așadar rețeta recent achiziționată nu îi folosea. Femeia bănuiește că doctorul știa de la bun început că operația nu se va desfășura și a simulat totul pentru ca aceasta să cumpere rețeta costisitoare de la farmacia spitalului.

Până să fie externat, bărbatul a trecut prin chinuri groaznice în patul de spital. Deși avea dureri cumplite asistentele nu i-au admininstrat analgezice deși bărbatul le-a cerut în nerepetate rânduri. După nici o lună de la externare bărbatul s-a stins din viață. Soția acestuia, Elena Burci este devastată de pierderea soțului dar este dispusă să meargă până în pânzele albe pentru a I se face dreptate. Aceasta a depus o plângere la conducerea unităţii spitalicești în urma căreia se desfășoară o anchetă. Femeia spune că nu vrea să îi facă rău medicului, își vrea doar banii înapoi.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu