Duminica floriilor, vestită de steluța ce luminează Năvodariul

În Duminica Floriilor o Steluță ce luminează Năvodariul împreună cu copiii pe care îi ghidează au plecat la urat ca să aducă bucurie și speranță printr-un program artistic ce l-au prezentat la una din bisericuțele din oraș cât și bunicilor cu păr cărunt și sufletul plin de iubire și înțelepciune.

Noi, creștini ortodocșii și biserica creștin ortodoxă a prăznuit duminică unul dintre cele mai mari evenimente din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim.

În zilele noastre această mare bucurie ne-a vestit-o o Steluță, o Steluță care luminează cerul Năvodariului și care aduce binecuvântare prin fiecare vorbă, gest sau faptă. Doamna învățătoare Steluța Petre, căci despre dânsa este vorba, împreună cu elevii aflați sub aripa ei ocrotitoare au adus vestea cea mare prin cânt și prin vers, la bisericuța Sfântul Antonie cel Mare și la bunicii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Mamaia Sat.

Redactor: Sondra Sandu