Dublă tragedie la Medgidia

Doi bărbați au fost găsiți fară suflare într-o locuință situată la periferia orașului. Ce doi erau cunoscuți consumatori de alcool iar de câteva zile nimeni nu i-a mai văzut prin cartier. La un moment dat, din apartamentul în care locuiau ieșea miros de fum iar vecinii au intrat în alertă. O femeie a sunat la 112 iar un echipaj de pompieri și unul de la salvare au ajuns imediat la fața locului. Au spart ușa iar în interior i-au găsit pe cei doi bărbați fără semne vitale. Locuiau în condiții mizere și nu aveau sursă de caldură sau electricitate. Foloseau lumânări în loc de electricitate și cel mai probabil una dintre ele a fost uitată aprinsă, cei doi, au adormit iar ulterior locuința a ars mocnit. În cele din urmă bărbații și-au găsit sfârșitul intoxicați cu monoxid de carbon. Necropsia va stabili însă cu exactitate cauzele morții, iar polițiștii, împrejurările în care au survenit acestea.

Redactor: Cristina Niță