Drapelul SUA, coborât de pe consulatul din Chengdu

Drapelul american a fost coborât luni dimineaţă de pe consulatul Statelor Unite din Chengdu, la trei zile după ce a fost închis de autoritățile de la Beijing.

Imaginile difuzate de televiziunea chineză CCTV surprind momentul în care steagul Statelor Unite este coborât încet de pe stâlp, în interiorul  complexului diplomatic.

Placheta de pe fațada consulatului a fost, de asemenea, înlăturată. Spre deosebire de zilele anterioare, jurnaliştii străini nu au fost autorizaţi de forţele de ordine să se apropie de clădire.

Guvernul de la Beijing a ordonat vineri închiderea acestei reprezentanţe diplomatice, ca represalii la o măsură similară luată împotriva consulatului chinez din Houston de către administraţia Trump, pe fondul unor acuzaţii de spionaj reciproce ca în timpul Războiului Rece.

Beijingul nu a specificat vineri când ar trebui misiunea americană să-şi închidă porţile. Statele Unite le-au acordat chinezilor trei zile pentru a-şi evacua consulatul din Houston.

Corpul diplomatic american a părăsit consulatul din oraşul chinez Chengdu, luni, fiind huiduit de localnicii strânşi în faţa clădirii. Aceștia au fluturat steaguri ale Chinei, iar zeci de poliţişti au fost trimişi la faţa locului şi le-au cerut oamenilor să se îndepărteze de clădire.

Ministerul chinez de Externe a precizat că membri ai personalului său au intrat în clădire luni şi „au preluat-o”.

„Consulatul a stat în centrul relaţiilor noastre cu oamenii din vestul Chinei, inclusiv Tibet, timp de 35 de ani. Suntem dezamăgiţi de decizia Partidului Comunist Chinez şi ne vom strădui să continuăm să comunicăm cu oamenii din această regiune importantă prin alte sedii ale noastre din China”,  a afirmat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

La Houston, agenţii americani au intrat în final vineri în clădire după ce au deschis uşa cu ajutorul unor unelte. Beijingul a protestat împotriva acestei intruziuni. Această clădire este proprietatea naţională a Chinei, a subliniat sâmbătă Ministerul de Externe chinez într-un comunicat, referindu-se la dreptul internaţional.
Pe fondul creşterii tensiunii diplomatice în jurul coronavirusului şi Hong Kongului, Washingtonul şi-a justificat decizia afirmând că reprentanța diplomatică chineză din Houston era “o placă turnantă pentru spionaj şi furt de proprietate intelectuală”.

“Unii angajaţi ai consulatului american din Chengdu desfăşurau activităţi care nu sunt de competenţa lor, au intervenit în afacerile interne ale Chinei şi au pus în pericol securitatea şi interesele chineze”, a acuzat la rândul său diplomaţia chineză.

Consulatul SUA din Chengdu a fost inaugurat în 1985 şi avea o echipă de 200 de membri.

Redactor: Mihaela Țânțaru