Drapelul României, ridicat la malul mării

Imaginea drapelului național a fost completată de Imnul României. Zeci de militari de la Comandamentul Flotei, alături de cei ai Inspectoratului Județean de Jandarmi și cei ai Inspectoratului Pentru Situații de Urgență și-au unit pașii în defilare.

Este modul lor de a aduce un omagiu țării, dar și celor care și-au dat viața in luptă.

Ceremonialul militar dedicat Zilei Naționale a Drapelului s-a transformat în principala atracție pentru turiștii care au ieșit la plimbare pe faleza din Portul Tomis.

Pentru românii de pretutindeni, data de 26 iunie, Ziua Drapelului Național, reprezintă unul dintre evenimentele care alcătuiesc identitatea națională. Această zi a fost adoptată prin Lege la 1998, și este prilejul cu care, în fiecare an, rememorăm întreaga istorie a neamului.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu