Dragnea vs Rovana, pentru șefia PSD

dragneaLiviu Dragnea, fostul președinte executiv al social-democraților și-a anunțat candidatura pentru locul lăsat vacant de Victor Ponta, la șefia PSD. Viitorul șef interimar al social-democraților va fi votat în ședința de miercuri a Comitetului Executiv al acestei formațiuni politice.

Luptele intestine continuă în Partidul Social Democrat, după ce Victor Ponta a renunțat la șefia acestei fomațiuni politice. Deși conducerea social-democraților a fost preluată interimar de Rovana Plumb există din ce în ce mai multe voci din teritoriu care susțin că președintele interimar al PSD trebuie ales, prin vot, de membrii Comitetului Executiv.

În urma acestor vii dispute, s-a stabilit ca miercuri, 22 iulie, CEX-ul PSD să îl aleagă pe viitorul șef interimar al celui mai puternic partid de stânga din România. Până acum există două tabere: una în jurul Rovanei Plumb și alta care îl susține pe Liviu Dragnea, fostul președinte executiv al partidului.

Iar acesta din urmă și-a anunțat candidatura la șefia PSD, în ciuda problemelor pe care le-a avut în dosarul Referendumului organizat în vara anului 2012.

Candidatura lui Dragnea este validă, conform statului PSD, deoarece ultima rezoluție se referă doar la persoanele condamnate sau urmărite penal pentru fapte de corupție. Iar condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul Referendumul nu are legătură cu faptele de corupție, astfel că fostul șef al Consiliului Județean Teleorman și fostul ministru al Dezvoltării Regionale, poate ocupa funcția de președinte interimar al PSD.

Redactor: George Marinescu