Două vagoane ale unui tren de marfă au deraiat în Constanța

Un accident feroviar grav a avut loc în Constanța. Două vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, iar bucăți din suspensii au fost împrăștiate pe bulevardul IC Brătianu. Circulația rutieră a fost închisă în zonă, pentru evitarea producerii de accidente.

Purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan, informează că două vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparține unui operator privat, au deraiat la intrare în stația Constanța Mărfuri, din zona podului IPMC.

Trenurile de călători nu sunt afectate, deoarece   secția Palas – Cap Midia, unde s-a produs accidentul,  este destinată trenurilor de marfă.  CFR SA va asigura suportul tehnic necesar operațiunilor de intervenție, cu utilaj de mare tonaj pentru ridicarea si repunerea pe șină a celor doua vagoane.

Pentru siguranța rutieră, a fost închisă circulația pe bulevardul IC Brătianu, sub podul IPMC.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, vagoanele erau goale la momentul producerii accidentului şi nu au fost înregistrate victime.

Redactor: Isabela Boantă