Două accidente într-o singură oră

Băut și fără permis, un tânăr din Constanța a provocat nu unul, ci două accidente rutiere în doar o oră. După ce a lovit o altă mașină a fugit de la fața locului, însă nu a ajuns departe, pentru că a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un TIR.

Soferul și-a luat un prieten cu mașina, băuți fiind amândoi. În zona Abator, acesta a avariat o mașină, însă nu a tras pe dreapta, ci și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Conducătorul auto care s-a trezit cu mașina lovită s-a luat după el pentru a-l prinde.

În încercarea de a scăpa, tânărul a apăsat pedala de accelerație. Pe DN 3C, varianta Constanța – Ovidiu, tânărul a intrat în derapaj și a pierdut controlul volanului. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare.

La fața locului au ajuns imediat polițiștii rutieri constănțeni, echipajele de ambulanță, dar și cei de la descarcerare. Tinerii din mașină au scăpat ca prin minune doar cu zgârieturi ușoare.

În mașina distrusa,oamenii legii au găsit mai multe sticle de bere. În urma cercetărilor, acestia au descoperit că tânărul nu avea permis de conducere.

Mai exact, șoferul avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar prietenul său se afla aproape de comă alcoolică, cu 1 mg/l alcool pur în aerul expirat. Soferul de 23 de ani este o cunoștință mai veche a polițiștilor. La sfârșitul anului trecut, împreună cu alte trei persoane a tâlhărit un adolescent. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, însă decizia magistraților nu este definitivă.

Reporter: Andreea Iliescu ; Imagine: Adi Florea