Dosarul împăduririlor, pronunțare pe 29 iulie

În această dimineață, Curtea de Apel București a amânat, pentru data de 29 iulie 2016, pronunţarea în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Județean Constanța, este judecat alături de mai mulţi şefi din Consiliul Judeţean Constanţa.

Este vorba despre așa-zisul dosar al împăduririlor, în care Nicușor Constantinescu și colaboratorii săi au fost judecați pentru aprobarea programelor privind amplasarea perdelelor forestiere de protecție agricolă și plantarea de pomi fructiferi, dar și pentru decizia de a asigurara locuințe pentru medicii transferați la Constanța, pentru a profesa la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Oricare va fi decizia Curţii de Apel Bucureşti, pe 29 iulie, ea va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Recent, Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal. Într-o altă cauză, Constantinescu a primit şase ani, în primă instanţă.

Redactor: Paul Alexe