Dosare penale în scandalul Mazăre – Hamza

Atacantul Petrolului Ploiești s-a ales cu un ochi vânăt și trei puncte de sutură, după ce a avut un schimb de replici cu primarul Radu Mazăre, pe plaja din stațiunea Mamaia.

După spusele forbalistului, succesiunea evenimentelor este următoarea. Hamza Younes se afla pe skijet, iar la un moment dat era să intre în coliziune cu edilul Mazăre, care făcea parasailing în zonă. Cu toate că l-a evitat, ploieșteanul susține că s-ar fi ales cu injurii din partea primarului, la care ar fi răspuns pe același ton. Când a ajuns pe mal, atacantul Petrolului a fost luat în primire de mai multe persoane bine făcute, care i-au aplicat o corecție.

În replică la aceste acuzații, Radu Mazăre spune că el ar fi fost cel agresat. Edilul constănțean susține că practica liniștit unul dintre sporturile sale favorite când s-a trezit șicanat și agresat verbal de atacantul ploieștean.

Radu Mazăre spune că a ieșit speriat pe mal, unde i-a atenționat pe cei prezenți că un individ se plimbă periculos cu skijetul în larg. Cât despre agresiune, edilul susține că nu știe nimic, nu a fost prezent și nici nu și-a trimis gărzile de corp să-l bată pe fotbalistul de la Ploiești. Mai mult, Mazăre declară că nici nu știa despre identitatea celui în cauză.

Sportivul neagă acuzațiile aduse de Mazăre.

Hamza Younes este hotărât să işi găsescă dreptatea.

Surse judiciare confirmă că cei doi indivizi care l-au agresat pe tunisian sunt gărzile de corp ale lui Mazăre. Între timp, suporterii Petrolul Ploieşti au reacţionat printr-o scrisoare deschisă acidă. Iată câteva fragmente din aceasta.

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: Alex Ionescu