Dorința de reabilitare este comună la partida U Cluj – Săgeata Năvodari

Dorința de reabilitare este comună la partida U Cluj – Săgeata Năvodari, din prologul etapei a 9-a, din Liga a I-a la fotbal. La mijlocul săptămânii, ambele combatante au suferit eșecuri surprinzătore în Cupa României. Dacă Săgeata a fost învinsă de o echipă din Liga a III-a, Chindia Târgoviște, clujenii au pățit-o și mai rău, fiind eliminați de Ripensia Timișoara, formație din campionatul județean. Meciul de deschidere al etapei se va disputa vineri, ora 20,30 pe Cluj Arena. Dobrogenii se află pe locul,9 în clasament cu 11 puncte și un golaveraj de 8 -11,în timp ce ardelenii lui Ionel Ganea sunt pe penultima poziție, cu doar 2 puncte și un golaveraj de 4 -18. Prin prisma acestor cifre, Săgeata poate fi socotită favorită. Antrenorul Tibor Selymes nu va putea conta pe mijlocașul Florin Achim, eliminat la Tărgoviște, dar îi va avea în teren pe titularii menajați la partida de Cupă. O victorie sub Feleac, ar aduce liniștea în vestiarul năvodărenilor unde liniștea a fost serios zdruncinată după eșecul din Cupă.

Redactor: Nicu Dolea