Donație impresionantă pentru Sanatoriul Balnear Mangalia

O nouă secție spitalicească destinată copiilor cu afecțiuni ale coloanei vertebrale a fost inaugurată recent la Sanatoriul Balnear Mangalia. Recunoscut național și internațional pentru procedurile bazate pe nămolul sapropelic unic în Europa, pentru bioclimatul marin bogat în aerosoli, pentru apele termale sulfuroase și profesionalismul personalului, Sanatoriul intră, astfel, în rândul unităţilor medicale şi de tratament cu dotări de ultimă generaţie destinate şi recuperării celor mici.

Dotările făcute din donaţia Rotary cuprind o serie de aparate imperios necesare recuperării celor mici, mai ales că afecţiunile de coloană vertebrală au început să fie tot mai frecvente la copii.

Realizarea acestui proiect comunitar important ce a presupus investiții de aproximativ 40.000 de dolari în aparatură și pregătirea personalului medical, a fost posibilă la inițiativa Clubului Rotary Cetatea Tomis Constanța, prin sprijinul primit de la colegi din ţară şi din străinătate.

Pe lângă aparatura donată Mangaliei, rotarienii au demarat şi un proiect de dotare a Sanatoriului din Techirghiol, secţia de recuperare a copiilor cu afecţiuni nero-psihomotorii.

La evenimentul găzduit de sanatoriu au participat, pe lângă oaspeţii din ţară şi de peste hotare, cadre medicale ale unităţii, alături de rotarienii din Mangalia, conduşi de Nancy Podgoreanu.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin