Doliu în industria muzicală

Robin Gibb, cântăreţul grupului britanic emblematic Bee Gees, a murit ieri, la vârsta de 62 de ani. Membrii familiei sale au declarat că artistul a încetat din viață după o lungă luptă împotriva cancerului.

În aprilie, Robin Gibb, membru fondator al grupului disco Bee Gees, s-a aflat timp de câteva zile în comă într-un spital din Londra, după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie. El a fost operat la nivelul intestinului la sfârşitul lunii martie. Acesta fusese diagnosticat cu cancer hepatic şi de colon, însă, în februarie, el susţinea că este aproape vindecat şi că se simte “fantastic”. Fostul cântăreţ,  care era vegetarian şi nu consuma alcool sau alte substanţe nocive, suferea de dureri de stomac de mulţi ani, medicii nefiind capabili să determine cauza exactă a acestora. Tocmai de aceea, în 2011, a fost obligat să anuleze o serie de concerte în Brazilia, la recomandarea doctorilor. În 2010, Robin Gibb a suferit o operaţie din cauza unei ocluzii intestinale, aceeaşi afecţiune care a dus la moartea fratelui său geamăn Maurice, în 2003. Trupa Bee Gees, fondată în 1958, a fost compusă iniţial din gemenii Robin şi Maurice Gibb şi fratele lor mai mare Barry, acum în vârstă de 65 de ani. Barry, Maurice şi Robin Gibb au atins culmi în lumea muzicii pop din anii ’70 cu titluri ca “How Deep Is Your Love”, “Stayin’ Alive”, şi “Night Fever”. Grupul a făcut vânzări-record, de peste 200 de milioane de discuri.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu