Doi constanteni, tată şi fiu, sunt arestati pentru că au vrut să înşele autorităţile locale

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=9g5yi8jNEVw[/youtube]Răzvan Ştefanco si tatal acestuia, au pus la cale un plan de inavutire peste noapte. Inca din luna aprilie 2011, acestia au introdus pe rolul Tribunalului Constanţa trei acţiuni de revendicare a 1.300 de hectare de teren, situate in comuna Agigea, oraşul Eforie şi municipiul Mangalia. În încercarea de a-i induce în eroare pe judecători şi pentru a obţine recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cei doi au folosit certificate de moştenitor falsificate. Razvan Ştefanco a declarat, de fiecare dată, în mod mincinos, că este strănepotul unor persoane care au deţinut suprafeţe mari de teren pe raza judeţului Constanţa.
În cadrul procedurii succesorale notariale, acestia au folosit declaratiile mincinoase ale unui martor, femeie, inculpata in acelasi dosar. În ceea ce priveşte litigiul cu Primăria Mangalia, pentru care cei doi doreau restituirea în natură a suprafeţei de  634 de hectare sau eventual despăgubiri băneşti, procesul a fost câştigat de municipalitatea din Mangalia.

Pentru actiunile lor, atat constantenii, cat si martorul riscă ani buni de închisoare, pentru infracţiunile de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual şi fals în declaraţii.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *