Djokovic, pozitiv la noul coronavirus

Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin a fost testat pozitiv la noul coronavirus. Anunțul a fost făcut marți chiar de către jucătorul în vârstă de 33 de ani care a precizat că nu manifestă niciun simptom.

Djokovic este a şasea persoană infectată cu Covid-19 dintre participanţii la Adria Tour, eveniment organizat de tenismanul sârb, care a programat weekendul trecut etapa a doua, la Zadar în Croaţia. Sportivul a plecat rapid de la Zadar la Belgrad, unde a fost testat în cursul dimineţii de luni.

“Când am ajuns la Belgrad, am mers să fim testaţi. Rezultatul meu este pozitiv, la fel al Jelenei (soţia sa – n. r.), în timp ce rezultatele copiilor noştri sunt negative. Regret profund fiecare caz individual de infectare. Voi rămâne în autoizolare următoarele 14 zile şi voi repeta testul peste cinci zile. Tot ce noi am făcut de o lună, a fost făcut cu inima curată şi cu intenţii sincere”, a declarat sârbul într-un comunicat difuzat de presa locală.

El speră că numărul celor contaminaţi nu va creşte.
Potrivit acestuia, turneul a fost organizat în ideea de a-i ajuta pe jucătorii de tenis din regiune, de a crea condiţii pentru ca ei să joace și ca să obţină venituri pentru a trece mai uşor peste această perioadă dificilă.

“Noi am organizat turneul în momentul când virusul slăbea, crezând că sunt întrunite condiţiile pentru desfăşurarea sa”, a insistat Djokovic în comunicat.

Lista jucătorilor şi apropiaţilor acestora infectaţi cu noul coronavirus după participarea la Adria Tour se lărgește. Finala turneului de la Zadar a fost anulată după ce bulgarul Dimitrov a fost testat pozitiv.

Redactor: Mihaela Țânțaru