Distracție cu buget limitat pe litoral

Turiștii continuă să ajungă în stațiunile de pe litoral. Una dintre cele mai căutate este stațiunea Mamaia. În medie, turiștii aleg să petreacă în concediu nu mai mult de 4-5 zile. Iar dacă vorbim de buget, părerile sunt împărțite.

Hoteluri ocupate la capacitate maximă, sute de turiști pe promenadă și tot atâția pe plajă. Când vine vorba de relaxare, românul strânge tot anul pentru câteva zile de odihnă departe de orașul natal. Tinerii sunt cei care, odată ajunși pe litoral, nu se mai uită la bani și își fac toate poftele. Alții în schimb sunt cumpătați și se încadrează în bugetul stabilit de acasă.

Și agenții economici își freacă mâinile la final de săptămână. Vremea a ținut și cu ei, iar asta le-a adus profituri importante. Un șezlong în stațiunea Mamai costă între 25 și 30 de lei. Cu toate acestea, încă de la primele ore ale dimineții, erau date toate șezlongurile.

Acesta se pare că este, după cum spun hotelierii și agenții economici, unul dintre cele mai aglomerate weekenduri din acest sezon estival, iar numărul celor care vor mai ajunge pe litoralul românesc este în continuă creștere.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea