Distracţia este cuvântul de ordine pe litoral în acest weekend

În cluburile de la malul mării, muzica va fi dată la maximum până dimineaţa, iar hotelierii le vin şi ei în ajutor petrecăreţilor. În loc de tradiţionalul mic dejun servit imediat ce răsare soarele, turiştii vor primi o ciorbă de burtă, ca să se “dreagă” după o noapte albă.

Primarul Constanţei visează să transforme Mamaia într-o mini insulă a distracţiei, aşa cum esteIbiza. Edilul a reunit toţi managerii de club de pe litoral şi le-a dat directivă să se pună la punct pentru weekend-ul prelungit de 1 mai. Aşa că, timp de patru zile şi patru nopţi, Mamaia nu va dormi…

Hotelierii se laudă că în acest weekend, gradul de ocupare din staţiunea Mamaia va fi de sută la sută. Şi cu aşa oferte, cine ar putea rezista să vină pe litoral…

Distracţia începe la malul mării de vineri, 27 aprilie, şi va continua până pe 1 mai. Sunt aşteptaţi peste douăzeci de mii de turişti pe litoral, dintre care mai bine de jumătate vor veni în staţiunea Mamaia.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Iulian Virlan