Din nou emoții pentru elevi

Noi emoții pentru finaliștii ciclului gimnazial. Simularea Evaluării Naționale a continuat cu proba la matematică. La nivelul județului Constanța, aproximativ 6.000 de elevi au fost prezenți la această simulare. Proba la matematică este considerată de ei una dintre cele mai grele așa că toți au încercat să se pregătească așa cum au putut mai bine. Elevii școlilor cu pretenții din Constanța se arată încrezători în rezultatul pe care îl vor obține.

Cei mai mulți elevi recunosc faptul că se pregătesc și în particular, chiar dacă asta înseamnă bani în plus.

Nici de această dată Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu a înregsistrat vreun incident. Lucrările vor fi evaluate de către profesorii școlilor unde s-au desfășurat simulările. Fiecare lucrare va fi evaluată de către doi profesori, din care unul care predă la clasă. Rezultatele vor fi afișate pe data de 6 martie.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Andrei Lungu