Din dorința de a renunța la fumat, peste 70 de mii de români s-au înscris în Programul Naţional Stop Fumat

Dacă situaţia rămâne la acest nivel, peste 8 milioane de oameni ar putea muri în întreaga lume, până în 2030, avertizează specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Pentru a atrage atenţia asupra riscurilor de îmbolnavire cauzate de fumat şi pentru a încuraja renunţarea la dependenţa de fumat, Institutul “Marius Nasta”, coordonator al Programului Naţional Stop Fumat, declară „mai luna renunţării la fumat”. Mai mult decât atât, toţi cei care se înscriu în program în luna Mai beneficiază de tratament şi consiliere psihologică gratuite. Primul pas este accesarea site-ului www.stopfumat.eu sau apelarea Tel Verde Stop Fumat 0800878673. Pentru a trage un semnal de alarmă referitor la pericolul fumatului, pe 31 mai, începând cu ora 17.30, la Universitate, va avea loc un Manifest al celor care au renunţat la fumat, susţinut de cei care au reuşit să nu mai consume tutun, cu ajutorul Programului. La nivel mondial, o persoană moare la fiecare 6 secunde din cauza fumatului. Ponderea deceselor atribuite tutunului este mai mare în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor dar acestea “recuperează” rapid, mai ales în cazul cancerului pulmonar. Dar şi  fumatul pasiv al adulţilor cauzează boli grave cardiovasculare şi respiratorii, inclusiv  boli coronariene şi cancer pulmonar. Fumatul mamei în timpul sarcinii poate provoca moartea subită a noului născut sau greutate scăzută la naştere, cu repercursiuni pe tot parcursul vieţii. La nivel global,  numărul de persoane protejate împotriva fumatului pasiv a fost de 739 milioane în 2010, faţă de 354 milioane în 2008. Totuşi, doar aproximativ 11% dintre nefumători sunt protejați de o legislaţie naţională antifumat cuprinzătoare. În România, 15% din decese sunt cauzate de fumat – 24% la bărbaţi și 6% la femei). De exemplu, mortalitatea prin cancer pulmonar, boală despre care 98,3% dintre adulţii români ştiu că este provocată de fumat , aproape s-a triplat în ultimii 25 de ani. Mulţi oameni nu reuşesc să renunţe la ţigări singuri, sau o fac cu mare greutate şi suferinţă, pentru că, avertizează medicii, fumatul este o boală – dependenţa de nicotină.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu