Diaspora își alege senatorii și deputații

Românii din diaspora mai au doar cîteva zile la dispoziție pentru a-și exprima opțiunea electorală la parlamentarele din 11 decembrie. Ministerul Apărării și Externelor a publicat un clip informativ în care reaminteşte românilor din străinătate care au optat pentru a vota prin corespondenţă că plicurile cu opţiunea de vot trebuie trimise din timp, astfel încât ele să poată ajunge până cel târziu pe 8 decembrie în ţară, altfel vor fi anulate.

“Dacă votezi din străinătate prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 trebuie să expediezi plicul – care conţine certificatul de alegător completat, semnat şi datat şi buletinul de vot – cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestuia până la data de 8 decembrie 2016, ora 24.00 – ora României, la sediul Biroului electoral pentru votul prin corespondenţă. Plicurile livrate după 8 decembrie vor fi anulate, fără a mai fi desigilate”, se arată în mesajul MAE. Plicul trebuie să conţină certificatul de alegător completat, semnat şi datat, şi buletinul de vot. Acesta poate fi depus la orice oficiu poştal sau în orice cutie poştală, iar expedierea este gratuită. Plicul poate fi depus şi la operatorii de curierat, dar pe cheltuiala alegătorului. Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă va desigila plicurile cu voturi la data de 11 decembrie 2016, după ora 21.00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, pe 8 noiembrie, că există 8.889 de cereri de vot prin corespondenţă de la românii din străinătate.

Redactor: Andreea Barbu