Dialog despre cultură

„Cultură sau culturi? Despre ce vorbim când nu ne înțelegem”, acesta a fost tema conferinței ce a avut loc, astăzi, în Campusul Universității „Ovidius„. Manifestarea a reprezentat o parte a proiectului mai amplu de deschidere a spațiului cultural dobrogean către marile personalități ale culturii românești și internaționale.

După vizita de acum două săptămâni a cunoscutului publicist român contemporan, Mircea Cartarescu, a venit rândul lui Mircea Vasilescu. Cunoscut eseist, istoric literar, publicist și traducător, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, Mircea Vasilescu, le-a vorbit studenților despre diverse accepții ale termenului „Cultură„ cu aplicație pe dezbaterea publică ce duce de multe ori la neânțelegere.

Potrivit lui Mircea Vailescu, cultura, la fel ca și poezia, trece prin vremuri diferite, dar nu moare niciodată.

Potrivit acestuia, accesul la cultura în mediul rural este foarte mic sau chiar inexistent.

Pentru o lungă perioadă de timp, Mircea Vasilescu a fost redactor-șef al revistei Dilema, devenită ulterior Dilema Veche, unde a ținut o rubrică permanentă, precum și corespondent la Roma al postului de radio Europa liberă, între 1995 și 1997.

Evenimentul pe care Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” și Facultatea de Litere di cadtul Universității Ovidius, îl propune publicului este parte a proiectului mai amplu de deschidere a spațiului cultural dobrogean către marile personalități ale culturii românești și internaționale.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea