Dezastru la prima probă a simulării examenului de bacalaureat

Pentru testarea cunoștințelor elevilor dar și pentru a-i obișnui pe aceștia cu atmonsfera de examen, Inspectoratul Școlar județean Constanța a organizat simularea examenului de bacalaureat. Prima probă, la limba și literatura română s-a desfășurat luni. Chiar dacă au avut la dispoziție suficient timp de pregătire,  pentru cei mai mulți dintre elevii din anii terminali subiectele au fost obstacole greu de depășit. După trei ore în care au stat cu foaia de examen în față, liceenii au mărturisit cu zâmbetul pe buze că nu s-au pregătit pentru subiectul al 3-lea, cel care care se referea la partea de literatură, respectiv la particularitățile basmului cult. Mai mult decât atât, unii elevi au dat dovadă de ignoranță totală și au încurcat subiectele.

Chiar și așa , liceenii merg pe premiza că vor îngrășa porcul în ajun și speră la note mari la examenul de bacalaureat.

5951 de elevi constănțeni au susținut simularea la limba și literatura română, iar 1394 de elevi au absentat . Miercuri, în funcție de profil elevii vor susține proba la matematică sau istorie.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: George Dima