Detectoare de droguri în trafic

Șoferii care conduc autovehiculele sub influența drogurilor vor putea fi depistați în trafic de polițiștii rutieri. Aparatele care identifică substanţele psihotrope consumate de conducătorii auto vor intra în cel mult două săptămâni în dotarea oamenilor legii.

Anunțul a fost făcut la Oradea de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, în cadrul unei ședințe operative, desfășurate la sediul IPJ Bihor.

“Foarte curând ele se vor regăsi în dotarea Poliţiei Române. Cred eu că în maxim două săptămâni. Vom fi mai atenţi cu precădere în zone de risc, expuse, cum este Litoralul şi am şi rugat poliţia să comunice rezultatul acestor testări. Să ştiţi că noi le-am folosit destul de mult în zona autostrăzilor şi rezultatul testărilor este unul îngrijorător.”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul Afacerilor Interne a avut o întâlnire de lucru la Oradea, cu şefii inspectoratelor din subordine, pentru a analiza situaţia operativă din primele luni ale anului şi rezultatele măsurilor dispuse. Cu câteva zile mai înainte, Carmen Dan a fost prezentă la Constanța, unde a condus o ședință cu reprezentanții MAI din județ pentru pregătirea măsurilor de ordine publică ocazionate de apropierea sezonului estival.

”Pentru a eficientiza acțiunile privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, până la debutul sezonului estival vor fi achiziționate, pentru fiecare județ, câte 7 detectoare de droguri care vor fi utilizate pentru testarea în trafic a conducătorilor auto. În timpul sezonului estival, în județul Constanta va fi repartizat un număr suplimentar de astfel de dispozitive. MAI a asigurat deja Poliției Române fondurile necesare acestei achiziții.”, a precizat ministrul Afacerilor Interne.

Pe litoralul românesc, în intervalul 15 iunie – 15 septembrie, forțele locale vor fi suplimentate lunar cu câte 180 de polițiști detașați pentru creșterea nivelului de siguranță.

Cu prilejul vizitei în județul Buhor, Carmen Dan a mai anunţat că în perioada următoare va fi promovat un proiect de modificare a Codului Rutier prin care să fie interzise live-urile la volan.

O altă temă dezbătută la Oradea a privit combaterea violenţei domestice. Carmen Dan a reamintit că există un proiect legislativ privind brăţările electronice, care pot fi purtate atât de victimă, cât şi de către agresor.

Redactor: Mihaela Țânțaru