Despăgubiri din partea companiilor aeriene

Foarte puțini dintre românii care pleacă în vacanțe și au neplăcerea ca zborul să întârzie foarte mult știu că pot fi despăgubiți. Ei pot primi sume de bani și trebuie să le fie asigurate mese și chiar posibilitatea de a telefona familiei.

O vacanță în străinătate poate fi foarte ușor stricată de o companie aeriană al cărui zbor poate întârzia. Turiștii trebuie însă să își cunoască drepturile și să ceară despăgubiri. Atenție însă, întârziere este considerată doar situația în care avionul aterizează la destinație cu o întârziere de minimum 3 ore față de ora stabilită.

Situațiile neplăcute generate de companiile de zbor sunt cele mai des întâlnite de cei care se ocupă de drepturile consumatorilor. Într-un singur an au existat peste 400 de astfel de cazuri semnalate la Centrul European al Consumatorilor.

Turiștii români care se află într-o astfel de situație se pot adresa centrului, pe pagina de facebook, acolo unde pot primi suport în timp real. Totodată există și o aplicație- ECC net travel app care poate fi folosită pentru consultarea drepturilor atunci când se călătorește ori se face orice fel de achiziție în străinătate.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.