Deși are numai doi ani și nouă luni, este considerat unul dintre cei mai deștepți copii din lume

Vorbim despre , un băiețel canadian de origine română, care are un IQ de 154, aproape cât cel al lui Albert Einstein sau Stephen Hawking.

Anthony vorbește trei limbi străine: engleza, spaniola, și româna, poate citi cărți, își poate scrie numele și alte cuvinte și este capabil să rezolve puzzle-uri complicate. Mai mult, familia declară că memoria copilului este absolut incredibilă și că a reușit să rețină deja aproape toate capitalele lumii. Mama și bunica băiatului spun că și-au dat seama că Anthony era un copil ceva mai special încă din primele luni de viață, când era foarte curios și atent la discuțiile adulților. Însă, inteligența lui a început însă să devină evidentă la șase luni, când, deși încă nu forma propoziții sau fraze, recunoștea toate literele alfabetului. Uimiți de capacitățile micuțului, în luna februarie a acestui an, părinții lui Anthony au decis să-i testeze coeficientul de inteligență, mergând la un specialist din Londra. În urma examinării, s-a stabilit că IQ-ul copilului este de 154, asta în condițiile în care media IQ-ului unui adult este de 100, iar a unui individ considerat inteligent este de 130.

Redactor: Doina Sirbu