Desfășurare de forțe de Ziua Marinei

Numărul mare de persoane care vor participa la sărbătorirea Zilei Marinei, desfășurată la Constanța, se pot bucura de protecție deplină din partea autorităților. În zonă vor fi prezenți peste 250 de jandarmi, polițiști, pompieri și cadre medicale.

Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis, IPJ Constanța,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Garda de Coastă şi Poliţia Locală, vor asigura ordinea publică şi siguranţa persoanelor care vor participa la sărbătorirea ,,Zilei Marinei Române ”. Manifestare va avea loc Marți, 15 August, între orele 09.00-14.00, în zona Faleză Cazino, din Portul Tomis.

Anul acesta, după discursurile susţinute de la tribună şi încheierea festivităţiilor de deschidere,  în intervalul 10:45 – 11:00, se va permite accesul publicului pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, pentru urmărirea exerciţiul pe mare, „Forţele Navale 2017”.

Pentru a avea acces în acestă zonă, jandarmii vor constitui două prefiltre, pentru controlul bagajelor. Totodată, jandarmii recomandă cetățenilor:

  • să nu participe la eveniment cu bagaje voluminoase;
  • să supravegheze în permanenţă copiii cu care au venit;
  • acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale;

Pentru a putea asigura un climat de ordine şi siguranţă publică, jandarmii vor acţiona în principal pentru protecţia participanţilor, asigurarea măsurilor de ordine publică pe toată perioada desfăşurării manifestării.

Redactor: Lavinia Barbu