Deșertul din Oman, cadru asemănător Planetei Roșii

Simularea unei misiuni pe Marte se desfășoară, în aceste zile, în deșertul din Oman. Vasta regiune de pietriș oferă condiții cât mai apropiate de cele de pe Planeta Roșie pentru efectuarea unui experiment, la care participă 20 de țări.

Un experiment la care colaborează 20 de țări este în derulare, în această perioadă, în deșertul din regiunea Dhofar din Oman. Combinația de nisip și pietre existentă în această zonă furnizează cadrul optim pentru simularea unei misiuni pe Marte. Exercițiul este denumit AMADEE-18 și va fi efectuat de șase astronauți ai Forumului Spațial Austriac. Testele tehnice începute în data de 8 februarie se vor derula vreme de trei săptămâni, timp în care cosmonauții vor duce la îndeplinire 16 experimente, în condiții apropiate de cele de pe Planeta Roșie. Aceștia vor locui în corturi în fomă de igloo, vor utiliza căști și se vor deplasa cu rovere speciale pentru suprafețe extraterestre. Astronauții vor experimenta, pe durata exercițiului, cultivarea plantelor într-o locație gonflabilă, dar și imprimarea 3D a unor piese de schimb pentru diferite aparate.

Inginerie, astrobiologie, geofizică, geologie, bioștiințe și științe ale omului vor fi domeniile pentru care se vor executa aceste simulări.

Informațiile obținute vor fi utilizate în viitoarele misiuni pe Planeta Roșie.

Centrul de comandă al acestei acțiuni este situat în Austria, la Innsbruck, o echipă de 200 de persoane contribuind la îndeplinirea cu succes a obiectivului simulării.

Redactor: Mihaela Țânțaru