Descoperire șocantă la Năvodari

Descoperire macabră la Năvodari. O femeie de 45 de ani a fost găsită moartă în zona bisericii Lipovenești din oraș.

Stare de alertă marți seară în orașul Năvodari. O femeie a fost găsită decedată pe strada Corbului din oraș. Femeia stătea pe străzi, obișnuia să umble dezbrăcată și avea afecțiuni psihice și cardiace.

Polițiștii din Năvodari alături de un medic legist  au ajuns la fața locului și au deschis o anchetă coordonați fiind de specialiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Constanța. Victima a fost transportată la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Rezultatul final al expertizei medico legale se va stabili după primirea rezultatelor de la Institutul de Medicină Legală  Mina Minovici din București unde se efectuează în prezent examenul histopatologic.

Redactor: Cristina Niță