Descoperire macabra pe plaja din staţiunea Mamaia (VIDEO)

Un turist a găsit un delfin mort, la doar câţiva paşi de hotelul în care era cazat. Până la sosirea reprezentanţilor ONG-ului care se ocupă cu astfel de cazuri, cadavrul mamiferului a fost înconjurat de turişti cărora nu le-a păsat că sunt foarte aproape de o sursă de infecţie.

Delfinul găsit pe plaja din staţiunea Mamaia face parte din specia Tursiops şi este una dintre cele mai cunoscute specii din Marea Neagră.

Până când mamiferul a fost ridicat de pe plajă, turişti şi localnici au vrut să-l vadă de aproape şi să-l atingă.

Chiar dacă în ultima perioadă au mai fost cazuri de delfini găsiţi morţi pe plajă din cauza plaselor de pescuit amplasate de braconieri, specialiştii spun că de această dată nu plasele ar fi cauza morţii. Totuşi cauza decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

Reporter: Mirela Iancu ; Imagine: Cristi Caciauna