Descindere în forţă a mascaţilor constănţeni în Piaţa Chiliei!

Acțiunea de amploare a polițiștilor constănțeni a debutat la ora 6.00, când suspecții nici nu apucaseră să se trezească. Mascatii au descins simultan în nouă locuințe din Piața Chiliei. Ei cautau 16 persoane bănuite că sunt implicate într-o retea care se ocupa cu obținerea creditelor bancare prin falsificarea de documente. Trupele speciale s-au miscat atat de repede încât doar la una dintre case proprietarul a apucat sa le deschidă.  Gruparea infractională a fost filată de anchetatori vreme de șase luni, timp în care polițiștii vorbesc despre pagube de sute de mii de euro.  Anchetatorii spun că suspecții s-au legitimat ca angajati ai unor societati, când de fapt în realitate n-au muncit nici măcar o zi, iar pe baza unor acte false au obtinut de la bănci sume mari de bani cu titlu de credit.

Redactor: Doina Sirbu