Democrația ca sistem, presupune un set de reguli fundamentale

Există un acord general potrivit căruia democratizarea înseamnă mai mult decât simpla introducere a alegerilor electorale,  dar nu există un consens academic cu privire la reformele pe care guvernele trebuie să la întreprindă. În cea mai mare parte ca cazurilor contemporane reformele implementate în cadrul statelor s-au rezumat la introducerea unor democrații minimale nereușind prin urmare să producă state pe deplin democratice. Statele sunt instrumente de dominație socială. Toate statele indiferent de modul în care sunt constituite, dețin în nucleul lor capacitatea de violență și coerciție. Afirmarea politicului din punct de vedere social și istoric este asociată cu capacitatea tot mai mare a indivizilor și grupurilor de a-i forța pe alții să le recunoască puterea. Coerciția asociată statelor democratice este de obicei legitimă în ochii cetățenilor lor. De asemenea, ea se deosebește de violența statului autoritar prin faptul că este  o violență de ultimă instanță, cel puțin în termenii utilizării sale împotriva propriilor cetățeni. Statele nedemocratice depind de o serie de tehnici de guvernare, inclusiv folosire forței brute, manipularea prin frică, marginalizarea disidenților și a criticilor sistemului de guvernare, crearea apatiei sau mobilizarea forțată și spălarea creierului corpului social. În societățile democratice cea mai mare parte a atenției s-a concentrat mai curând asupra ingineriei schimbării instituționale a statului decât asupra inițierii transformărilor funcționale sau a reprezentativității. În general se presupune că un oarecare nivel de schimbare reprezentativă și transformare funcțională va urma în mod automat, chiar dacă poate exista un decalaj temporal. Mai mult decât atât exită tendința ca schimbările funcționale și ale reprezentatitvității să fie blocate de elite deoarece sunt mai radicale. Teoriile tradiționale și concepțiile despre democratizare și teoriile despre modernizarea politică se ocupă în general de înțelegerea motivelor pentru care este necesară democratizarea societăților. Asemenea sociologiei istorice, teoriile modernizării tind să privescă schimbarea și democratizarea politică dintr-o perspectivă pe termen lung, căutând transformări pe fundal în societate și în economia politică. Prin contrast, studiile tranziției se ocupă de studiul politicii de construire a unei democrații, axându-se pe modernizarea elitelor. În același timp sistemul universitar și academisc din unele societăți se pronunță asupra unor reforme care influențează tranziția cât și consolidarea democratică a instituțiilor politice. Totuși deși există cercetări multe state contemporane care au încercat să introducă reformele democratice s-au blocat ori au eșuat în demersul lor. De multe ori în cadrul acestor state sunt evitate discuții publice despre: modul în care este articulat statul, configurarea guvernului, legitimarea funcțiilor publice, relația instituțiilor politice cu societatea civilă și corpul social.