Demisii și suspendări în cadrul Direcției Județene de Pază

Spectacolul oferit de cei doi angajaţi ai Direcţiei de Pază Constanţa s-a lăsat cu sancţiuni și demisii. Ca urmare a incidentului în care a fost implicat, Lucian Giurcă, Șeful Direcției Județene de Pază și-a depus demisia.  Atribuțiile acestuia vor fi preluate temporar de către Sebastian Rancichi, până la prima ședină a Consiliului Județean, când va fi desemnată o conducere intermară.

În urma controlului dispus la Direcția Județeană de Pază, precum și a discuțiilor dintre Președintele Consiliului Județean Constanța și Lucian Giurcă, acesta din urmă și-a depus demisia.

Potrivit lui Țuțuianu acesta va coordona funcţionarea Direcţiei Judeţene de Pază până la prima şedinţă de Consiliu Judeţean, când va fi desemnată o conducere interimară,  până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestei funcții.  Cât despre inspectorul de securitate în cadrul Diviziei de Pază, Valentin Oprică, acesta este suspendat temporar din funcţie, până la finalizarea anchetei când va fi luată o „decizie fermă“.

Președintele CJC  a mai precizat că, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei doi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Pază, surprinşi de organele de Poliţie în cursul zilei de vineri, nu se aflau în interes de serviciu.

Redactor: Oana Jărloianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *