Demers extrem pentru a-i determina pe părinți să-și vaccineze copii

Noua lege a imunizării prevede amenzi usturătoare pentru părinții care nu numai că nu vor să-și lase copilul să fie vaccinat, dar inclusiv pentru cei refuză să se documenteze despre subiect.

Părinţii care nu doresc să îşi vaccineze copiii trebuie să completeze un formular de refuz, potrivit legii. Mai mult, înainte de acest pas, toţi părinţii trebuie să participe la consiliere cu specialişti în domeniu. Dacă nu vor dori să participe la aceste discuţii şi nu vor vrea să completeze formularul de refuz vor fi aspru sancţionaţi.  Amenzile pot ajunge până la 2.500 lei. În plus, prevederile nu se adresează doar părinților, ci și cadrelor medicale. Medicii sau asistenţii care transmit informaţii eronate despre legea vaccinării sau despre efectele adverse pe care un vaccin ar putea să le aibă pot fi, de asemenea, sancţionaţi. Amenzile în cazul lor pot ajunge la 10.000 de lei. Reamintim că, la finalul lunii septembrie, Avocatul Poporului a cerut explicaţii Ministerului Sănătăţii cu privire la proiectul privind vaccinarea obligatorie, una dintre cele mai controversate normative din sistemul de sănătate românesc.