Delegaţia comună a FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi-a amânat vizita în România

Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi-a amânat vizita în România. Deși ar fi trebuit să ajungă în țara noastră pe 24 iulie, premierul Victor Ponta a anunțat că oficialii vor veni în săptămâna care urmează referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, din 29 iulie.

“Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europeane şi Băncii Mondiale se va afla în România în săptămâna imediată după referendum (…) Bineînţeles că s-a amânat pentru că delegaţiile FMI şi CE au considerat întotdeauna că nu trebuie să vină în campanie electorală. Săptămâna 22-29 este ultima săptămână de campanie electorală”, a anunțat premierul Victor Ponta.

Și asta în condițiile în care ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a anunţat pe 4 iulie că experţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale vor veni la Bucureşti pe 24 sau 25 iulie, pentru o nouă evaluare a acordului, nefiind prevăzut ca misiunea să fie amânată din cauza situaţiei politice interne. În ciuda tensiunilor politice cu care se confruntă România în ultima perioadă, oficialii FMI au spus că acordul stand-by al României cu Fondul Monetar  va continua, iar mediul politic dificil cauzat de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu va fi tratat separat, instituția internațională concentrându-se pe programul economic. Consiliul Director al FMI a aprobat la finele lunii iunie ce-a de-a cincea evaluare a performanțelor României în cadrul programului  stand-by, urmând să fie pusă la dispoziție o tranșă de 519,4 milioane euro. Tratativele dintre România şi FMI au început la 31 martie 2011 şi sunt unele de tip preventiv, având o valoare de 3,6 miliarde de euro.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu