Defilare spectaculoasă la Constanța, de Centenar

Mii de constănțeni s-au adunat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu pentru a lua parte la parada de Ziua Națională a României. Copii, părinți și bunici, toți au așteptat cu emoție defilarea cu tehnică specializată şi plutoane de militari ce a  avut loc în faţa Monumentului Eroilor Independenţei din parcul Casei de Cultură a Sindicatelor.

1 decembrie este ziua noastră, a tuturor, oriunde ne-am afla. S-au împlinit 100 de ani de la marea Unire. A fost o paradă impresionantă în centrul Constanței. În ciuda frigului de afară, mii de constănțeni au ieșit în stradă pentru a lua parte la parada de Ziua Națională a României. Copii cu drapele în mână, părinți și bunici, toți au așteptat cu emoție defilarea militarilor.

Pentru prima dată, la defilarea de Ziua Națională, au fost invitate Forţele Aeriene Române, Forțelor Regale Aeriene din Canada și Poliţia Locală Constanța.

Manifestările de 1 Decembrie au continuat cu  parada militară la care au participat, aproximativ 60 de mijloace tehnice de luptă și intervenție din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.

Tot astăzi, la ora 17,30, din Piaţa Ovidiu va porni defilarea plutoanelor de militari care vor asigura retragerea cu torţe organizată de Comandamentul Flotei.  Ziua Națională a României este sărbătorită, începând cu anul 1990, la data de 1 decembrie. Însă, între 1866 și 1947, acest eveniment a fost celebrat la data de 10 mai, apoi, între 1948 și 1989, Ziua Națională a României era celebrată pe 23 august.

Redactor: Oana Jărloianu