Deficit de medici la Spitalul Municipal Medgidia

Lipsa cadrelor medicale nu reprezintă o noutate pentru Spitalul Municipal Medgidia. Problema persistă de ani de zile iar conducerea face eforturi pentru soluționarea acesteia.

Deși Guvernul promite creșteri și avantaje salariale pentru medici, România se află într-o perioadă în care înregistrează cel mai mare deficit de cadre medicale. Medgidia este unul dintre orașele în care această problemă persistă de mult timp. Sunt foarte multe secții de unde lipsesc specialiștii și prin urmare activitatea nu se desfășoară în condiții optime. Soluționarea problemei a devenit astfel o prioritate pentru anul în curs.

Managerul spitalului a declarat că face eforturi pentru a atrage tinerii

La nivelul țării din 2007 până în prezent, au plecat să lucreze în străinătate peste 11.000 medici, ceea ce înseamnă o medie de trei în fiecare zi în acești zece ani. Un prim motiv este salariul. De exemplu, în Uniunea Europeană, un rezident e plătit cu 1.100 euro pe lună, în timp ce la noi un medic specialist are un salariu de 500 euro pe lună. Posturile scoase la concurs rămân astfel fără răspuns.

Redactor: Daniel Albu