Daruri pentru familii nevoiașe de la Crucea Roșie Constanța (VIDEO)

În cadrul proiectului inițiat de președinta filialei Constanța intitulat ” Caravana lui Moș Crăciun ”  două familii nevoiașe au primit astăzi daruri. Prima oprire a fost în Năvodari, la familia Vlădulescu alcătuită din mamă, Violeta, și cei patru copii. Cu câteva luni în urmă, aceştia, împreună cu bunica locuiau într-o singură cameră. Acum stau cu chirie, iar mama face faţă cu greu cheltuielilor. Vizita reprezentanților Crucii Roșii a adus un zâmbet pe fața copilașilor. Micuții au primit jucării, haine și alimente.

A doua oprire a fost la o altă familie necăjită din Constanța. Familia Crețu care are 4 membri, părinții și cei doi copii, ambii elevi. Mama acestora, Aurelia, este imobilizată la pat iar tatăl copiilor a renunțat la slujbă pentru a avea grijă de ea. Familia trăiește de pe o zi pe alta. Reprezentanții Crucii Roșii le-au dăruit haine, dulciuri și obiecte de igienă personală.

Totul a fost posibil datorită campaniei inițiate de președintele Crucii Roșii filiala Constanţa, Carmen Lungu și a oamenilor cu suflet care au donat puțin din puținul lor.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu