Dănut Tiberius Epure, dat afară de la Universitatea Ovidius

Membrii Senatului au validat cu 37 de voturi pentru şi 11 abţineri, decizia Consiliului de Administraţie privind desfacerea contractului de muncă al fostului rector, Dănuţ Tiberius Epure.  În perioada imediat următoare va urma punerea în aplicare a acestei decizii de către ordonatorul interimar de credite, Ion Bordeianu.

Reamintim că Dănuț Tiberiu Epure și Gabriela Stanciu au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru  luare de mită. Potrivit  rechizitoriului DNA, în vara acestui an, Tiberius Dănuţ Epure, în calitate de rector al Universităţii “Ovidius”, prin intermediul lui Stere Tala, a pretins de la o persoană 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziţie, înaintea examenului, subiectele la disciplinele de concurs pentru admiterea la Facultatea de Farmacie, astfel încât o candidată să fie admisă fraudulos. De asemenea, Epure ar fi pretins de la o altă persoană 5.000 de euro pentru a facilita admiterea unei candidate la Facultatea de Farmacie. În aceeași situație se află și prorectorul Gabriela Stanciu care, conform procurorilor, ar fi pretins suma de  1.500 de euro de la mama unei candidate pentru a facilita admiterea fiicei acesteia la Facultatea de Farmacie.

Reporter: Raluca Damian / Sorin Hulubei ; Imagine: Adrian Corchie